AlbaZi .ro
Other · · 10:00–17:00 · Muzeul Național al Unirii Alba Iulia

Invitație la Modul II Workshop „Redescoperirea unui patrimoniu uitat"

Modul I – Raport de activitate și invitație la Modul II Workshop „Redescoperirea unui patrimoniu uitat” ______________ Primul modul al workshop-ului „Redescoperirea unui patrimoniu uitat” s-a încheiat cu succes în aprilie 2026, confirmând valoarea unui demers formativ construi…

Invitație la Modul II Workshop „Redescoperirea unui patrimoniu uitat"
Când
· 10:00–17:00
până 10 iulie 2026
Unde
Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia
Preț
Intrare liberă
Categorie
Other
Bilete / Rezervare

Modul I – Raport de activitate și invitație la Modul II Workshop „Redescoperirea unui patrimoniu uitat”


Primul modul al workshop-ului „Redescoperirea unui patrimoniu uitat” s-a încheiat cu succes în aprilie 2026, confirmând valoarea unui demers formativ construit pe complementaritatea dintre teoria patrimoniului și practica conservării. Într-un cadru interdisciplinar riguros, participanții au beneficiat de un parcurs integrat care a inclus sesiuni aplicative în Laboratorul de restaurare piatră — cu accent pe fundamentele teoretice și tehnicile de intervenție asupra materialelor lapidare —, documentare de teren la șantierul arheologic, cu prezentare in situ a contextului și a metodologiei de cercetare (coordonator științific: dr. George Bounegru), vizită de studiu la Centrul Național de Restaurare (CNCRCV) – ghidate de specialiștii centrului: (dr. Dan Anghel, Sorin Șerban, Vali Deleanu, Radu Sebeni, Sorina Voju, Codruța Leahu, Dana Zudor, dr. Monica Druță, Marius Anghel, Maria Cernea, Elena Czifra, Emilia Morariu, Smaranda Cutean și Sidonia Olea), vizită în cadrul Bibliotecii Batthyaneum, precum și vizita documentară în cadrul expoziției Museikon. Programul a fost completat de prelegeri de specialitate, între care s-a remarcat conferința „Digitizarea patrimoniului cultural”, susținută de dr. Călin Șuteu. La finalul modulului, participanții au demonstrat consolidarea competențelor practice în procesul tehnic al restaurării, aprofundarea metodelor de documentare interdisciplinară și familiarizarea cu fluxurile instituționale de conservare și restaurare — premisele unui dialog profesional autentic între specialiști și practicanți.


Invitație la Modul II | 1–10 iulie 2026 În continuarea acestui parcurs, vă invităm să vă alăturați Modulului II, programat pentru perioada 1–10 iulie 2026. Dat fiind numărul limitat de locuri disponibile, înregistrările sunt deschise până la data de 19 iunie 2026. https://forms.gle/BFb4Mu4Btq6nJaCs9

Foto: Rares Bondoc (MNUAI)